DNA Suceava a sesizat Ministerul Educației după ce a constatat că, la Evaluarea Națională, tezele fiului primarului din Salcea au fost falsificate


Intră acum și în grupul de

Ministerul Educației Naționale a fost sesizat de DNA Suceava că tezele unui candidat din Salcea la Evaluarea Națională au fost falsificate.

dna

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au sesizat Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în vederea luării măsurilor legale care se impun ca urmare a constatării falsificării tezelor la disciplinele limba şi literatura română şi matematică susţinute de un elev cu prilejul desfăşurării examenului de Evaluare Naţională, sesiunea iunie 2016, la Centrul de Examen – Şcoala Gimnazială „Aurel Stanciu” Salcea. Sesizarea a fost însoţită de documentaţia legală care atestă comiterea falsurilor”, se arată într-un comunicat al DNA Suceava.

O reclamație pe Tel Verde al Ministerului Educației privind suspiciuni privind nota obținută la Evaluarea Națională de Ioan Ștefan Lungu, absolvent al Școlii Gimnaziale din Prelipca, fiul primarului PNL din Salcea, Ilie Lungu, este cercetată de procurori.

Reprezentanții Ministerului Educației susțin că au fost sesizați prin Tel Verde în legătură cu nota obținută de candidat, iar expertul corpului de control al ministerului din zonă și monitorul Ministerului Educației Naționale au verificat atât la comisia județeană de examen din Suceava, la centrul de examen, cât și comisia de evaluare zonală din Botoșani.

 

După verificări, au fost sesizate instituțiile de cercetare penală din Botoșani, susțin reprezentanții MENCȘ.

 

Pe de altă parte, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a declinat competența în acest dosar către DNA-Serviciul Teritorial Suceava.

 

Sesizarea la Tel Verde ar fi fost făcută de părinți ai unor elevi din Prelipca, surprinși că Ioan Ștefan Lungu a fost notat cu 10 la Limba română în condițiile în care pe parcursul școlii acesta a fost un elev mediu, având nota de absolvire 7,96.

 

În schimb, elevul a obținut media 9,12 la Evaluarea Națională, fiind notat cu 10 la Limba română și cu 8,25 la matematică.

 

El a avut media de admitere în liceul 8,83 și a fost al treilea intrat la Colegiul Tehnic ”Al. I. Cuza” din Suceava. Primii doi intrați la acest colegiu au avut mediile 9,17, respectiv 9,13.

 

Inspectorul școlar general al județului Suceava, Gheorghe Lazăr, a declarat joi că ISJ Suceava a efectuat o anchetă administrativă în acest caz, a transmis datele Ministerului Educației care a sesizat alte organe abilitate.

Astfel, ancheta ISJ Suceava a verificat condițiile în care s-a desfășurat examenul fiind analizate documentele școlare, dar și modul în care s-a desfășurat examenul în respectiva școală, una din probleme fiind că deși sistemul video funcționa acesta nu a înregistrat nimic pe perioada examenului..

 

Șeful ISJ Suceava a menționat că, în afară de teza vizată de anchetă, celelalte teze au fost notate în limitele obișnuite ținând cont de perfomanțele elevilor pe parcursul anilor.

 

„Nu s-au constatat alte note care să iasă în evidență”, a spus Lazăr care a subliniat că nu se poate pronunța asupra acestui caz.

 

Dacă cercetarea aflată în curs stabilește frauda la examen, Ministerul Educației va anula lucrarea și o va nota cu 1. (N.B.)


Intră acum și în grupul de