Flutur: Am văzut un interes foarte mare al sucevenilor din diaspora față de cursele de avion. Sunt în discuții cu operatori aerieni. Există cereri multe pentru localități din Italia, Spania, Belgia, Anglia sau Germania și Austria


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a transmis, vineri, un mesaj video către sucevenii din diaspora, cărora le-a transmis că a constatat interesul lor pentru cursele de avion spre Suceava și că se află în discuții cu operatorii aerieni în vederea deschiderii de noi rute de pe Aeroportul Suceava

„Am văzut un interes foarte mare față de cursele de avion”, a spus Flutur.

El a arătat că din 3 august s-a deschis cursa Milano-Suceava cu două frecvențe săptămânale, iar din 19 august se deschide cursa Londra-Suceava cu patru frecvențe săptămânale.

Gheorghe Flutur a precizat că sunt cereri foarte multe pentru deschiderea de curse spre Roma, Veneția, Bruxelles, Londra, Torino, Madrid, Barcelona, Frankfurt, Munchen, Viena, Bologna, Valencia, Bilbao.

„Acestea sunt doar câteva dintre zonele  care ne-au soliciat zboruri în aceste direcții. Sigur că nu depinde doar de noi. Apelul este dacă vă puteți organiza și voi, prieteni dragi, ca în felul acesta și pentru companiile de transport va fi mai ușor să organizeze zboruri spre Suceava și dinspre Suceava”, a spus Gheorghe Flutur.

El le-a transmis sucevenilor din diaspora că sunt așteptați acasă și a încheiat cu salutul ”Ciao!”

Președintele CJ Suceava a explicat că organizarea sucevenilor din diaspora ar fi ca aceștia să transmită, grupat, cereri ale lor, către operatorii aerieni, astfel încât aceștia să poată să găsească cele mai bune variante pentru operarea de curse aeriene.(Alin Dima)


Intră acum și în grupul de