Intră acum și în grupul de
Presedintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, a cerut, vineri, într-o conferinta de presa ca senatorul Gheorghe Flutur sa-si caute candidati de primar în afara PSD acuzându-l ca face presiuni asupra primarilor PSD sa se înscrie în PDL, iar deputatul PSD Ioan Stan, a prezentat modul în care se fac astfel de racolari. Gavril Mîrza a spus într-o conferinta de presa ca numerosi primari s-au plâns de „presiunile” facute de „asociatia PD-PLD” ceea ce demonstreaza ca PDL nu are oameni credibili.
Acesta a recunoscut ca este posibil ca unul sau doi primari PSD sa cedeze presiunilor PDL, dar ca majoritatea sunt oameni atasati unei doctrine si unei echipe.
Presedintele PSD Suceava i-a cerut presedintelui organizatiei PDL, senatorul Gheorghe Flutur, sa-si caute oameni si candidati în afara PSD.
Presedintele Mîrza a spus ca va prezenta public lista cu primarii PSD supusi presiunilor liderului PDL Suceava, de câte ori au fost cautati si „cine sunt haitasii”.
„Probabil vom asista la mutatii surpriza de la un partid la altul si de la nivelul de sus”, a mai spus presedintele PSD Suceava.
La rândul sau, deputatul PSD de Suceava Ioan Stan, a declarat ca din zona Falticeni, 11 primari PSD din cei 12 au fost supusi presiunilor liderului PDL.
„În ultimul timp e un atac concertat asupra primarilor PSD. În frunte cu Flutur, care participa la întâlniri, li se fac promisiuni, iar daca primarii nu înteleg, trec la amenintari aratând cum va fi azvârlit Mîrza de la conducerea Consiliului Judetean si ei daca nu trec la PDL”, a spus Ioan Stan.
Acesta a aratat ca primarii sunt acostati pe strada, sunt chemati la întâlniri sau contactati telefonic de mai multe ori pentru a li se cere sa se înscrie în PDL.
Intră acum și în grupul de