Femeie din Vatra Dornei, înșelată cu 10.000 de lei prin metoda Accidentul. Polițiștii au urmărit traseul banilor și au stabilit că suspecții sunt închiși într-un penitenciar și aveau un complice în Piatra Neamț


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au identificat autorii unei înșelătorii prin metoda Accidentul produsă în 13 iunie, când o femeie de 46 de ani, din Vatra Dornei a fost sunată pe telefonul fix de un bărbat care s-a recomandat a fi avocat, acesta spunându-i că fiul ei a fost implicat într-un accident rutier în Anglia și că are nevoie de suma de 20.000 lei.

Femeia a fost de acord să pună într-un plic suma de 10.000 lei, și a înmânat-o unui șofer de taxi din municipiul Vatra Dornei.

În urma investigațiilor s-a stabilit că taximetristul a înmânat la rândul său banii unei alte persoane în zona barajului Bicaz din județul Neamț.

Cercetările au fost continuate de poliţişti pentru a se stabili cu exactitate modalitatea de săvârşire a infracţiunii de ,,înşelăciune”, precum şi persoanele implicate.

Astfel, sâmbătă, au fost continuate cercetările, iar din probatoriul administrat a rezultat că bărbații bănuiți de comiterea faptei se află încarcerați într-o unitate de  penitenciar.

Având în vedere faptul că pe raza județelor Neamț, Bacău și Vaslui s-au comis fapte cu același mod de operare, s-a luat legătura cu polițiștii de investigații criminale de la polițiile municipale care au în lucru dosarele penale, stabilindu-se întreaga grupare infracțională.

bani in plic

Polițiști din cadrul Poliției municipilui Vatra Dornei – Biroul de Investigaţii Criminale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, împreună cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Vaslui și din cadrul Poliției municipiului Bacău, au pus în executare patru autorizații de percheziție domiciliară emise de către Judecătoria Vatra Dornei și Judecătoria Vaslui, în incinta penitenciarului menționat. De asemenea polițiștii din cadrul Poliției Piatra Neamț au pus în executare o autorizație de percheziție domiciliară, emisă de Judecătoria Piatra Neamț, la domiciliul unuia dintre complici aflat pe raza municipiului Piatra Neamț.

În urma efectuării celor cinci percheziții, de la domiciliul unui bărbat de 30 de ani, din municipiul Piatra Neamț, au fost ridicate două telefoane mobile folosite la comiterea faptelor, suma de 2900 euro și 700 lei. Din declarația suspectului a rezultat că la 14.06.2016, la cererea unei persoane aflate în stare de detenţie în penitenciar, s-a deplasat în zona orașul Bicaz unde a primit o sumă de bani de la taximetristul din municipiul Vatra Dornei, care la rândul lui i-a primit de la persoana vătămată.

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști în baza ordonanţei de reţinere.

În acest dosar se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „înșelăciune” pentru a se stabili cu exactitate forma de participaţie penală a celor implicaţi dar şi pentru identificarea tuturor victimelor şi recuperarea prejudiciilor.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la măsurile preventive pe care cetăţenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordaţi  prin această metodă şi să nu dea curs unor astfel de solicitări.

În primul rând trebuie ştiu faptul că, în cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare. Prima este autosesizarea poliţiştilor cu privire la un eveniment rutier sau depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv, în condiţiile legii. În cazul în care există doar pagube materiale, poate opera înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie. (N.B.)


Intră acum și în grupul de