Comerciant din Bazarul Suceava, reținut după ce a lovit cu o țeavă un alt comerciant


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 42 de ani, comerciant din Bazarul Suceava, a fost reținut, duminică, după ce a lovit cu o țeavă un alt comerciant.

Potrivit Poliției Județene Suceava, sâmbătă dimineața, la Postul de Poliţie Bazar din cadrul Secţiei de Poliţie Burdujeni s-a prezentat un bărbat de 53 de ani, din municipiul Suceava, care deţine un chioşc în incinta Bazarului Suceava și care a sesizat că a fost lovit cu o ţeavă metalică  peste spate şi zona capului de către un alt comerciant din bazar.

retinere arestareÎn urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan, comerciantul a fost lovit de un alt bărbat de 42 de ani, localnic, în zona toracelui și capului cu o ţeavă metalică folosită pentru fixarea oblonului chioşcului.

Ulterior bărbatul agresat a fost examinat medico-legal, concluziile preliminare fiind că leziunile suferite nu au fost de natură să-i pună în viața primejdie,  necesitând pentru vindecare 11-13 zile îngrijiri medicale.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovire sau violenţe”.

Duminică, agresorul  a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore.

Cel în cauză a fost introdus în arestul  I.P.J. Suceava. (N.B.)


Intră acum și în grupul de