Intră acum și în grupul de
Polițiștii suceveni au efectuat acțiuni pe drumurile publice din judeţ în vederea depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă regimul legal de viteză.
În cadrul acţiunii au fost testate cu aparatul etilotest aproape 500 de persoane, fiind identificaţi mai mulţi şoferi băuţi. În funcţie de valoarea alcoolemiei constatate, în 7 cazuri au fost întocmite şi dosare de cercetare penală.
Astfel, în total, au fost constatate 16 infracţiuni, din care 7 pentru alcoolemie și 9 alte cauze.
De asemenea, au fost aplicate 224 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 108.145 lei.
În cadrul acţiunii au fost reţinute 23 de permise de conducere.
Poliția arată că un bărbat de 34 de ani, din comuna Calafindești, a fost oprit de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool în aerul expirat.
Un tânăr de 24 de ani, a fost oprit de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Udești, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere, iar autovehiculul pe care-l conduce nu este înmatriculat.
Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că urmare a consumului de alcool se diminuează coordonarea motrică şi echilibrul, sunt alterate atenţia, percepţia, puterea de judecată şi controlul de sine.
„Tinerii şoferi băutori sunt şi mai expuşi pericolelor, din cauza lipsei lor de experienţă şi a tendinţei mai mare de a risca, specifică vârstei. Alcoolul îi provoacă conducătorului auto o stare euforică, care îl face pe cel de la volan să se simtă mai curajos, mai îndrăzneţ dar, în realitate, el nu-şi mai poate controla reacţiile. Tocmai de aceea pentru a nu vă pune viaţa în pericol atât a dumneavoastră cât şi a celorlalţi participanţi la trafic, poliţiştii recomandă şoferilor să nu consume alcool atunci când urcă la volan”, arată Poliția Suceava.
Intră acum și în grupul de