Intră acum și în grupul de
Satul de felul în care se desfasoara lucrurile în Liga lui Mitica, patronul giulestean, George Copos, a decis sa vânda echipa Rapid, cea pe care o numea la un moment dat „farmecul vietii”.
Ultimele saptamâni au fost unele de soc pentru fotbalul românesc. Transferuri spectaculoase din punct de vedere financiar, multi jucatori straini adusi în tara, mutari de fotbalisiti între echipele rivale prin traditie.
Ceva la ordinea zilei în perioada de „mini-mercato” din fotbalul românesc, dar parca mai „altfel” ca în alti ani. Totusi, niciun eveniment nu avea sa fie atât de radical, precum anuntul lui Copos ca va vinde clubul Rapid. Nu stiu toate detaliile acestei decizii, dar cert este ca o întrebare apare în mintea tuturor: Cine va prelua echipa? Cursa pentru adjudecarea pachetului majoritar de actiuni al clubului din Giulesti a pornit, avându-i în prim plan pe finantatorul echipei de pe Bega, Marian Iancu, si pe omul de afaceri Nicu Gheara. Ultimul aparut în aceasta „licitatie” este fostul senator Viorel Catarama, care pare favorit, deoarece a vorbit si de suma tranzactiei, de fapt chiar a declarat ca „este un business de vreo noua cifre”.
Interesant este faptul ca, în interviul lui, Viorel Catarama face referire la „un business”, când majoritatea patronilor de cluburi se plâng ca pierd o multime de bani în fotbal. George Copos face parte din acel grup de patroni care au investit în echipe, fiind si cel mai longeviv conducator dintre toti, iar hotarârea de a renunta la Rapid, dupa 16 ani de patronat, ne arata momentul de cotitura în care se afla „sportul-rege” din tara noastra. Nimeni nu stie cât câstiga sau cât pierde un patron din campionatul intern, dar un lucru este cert: aceasta „bomba” pica exact în momentul celui mai mare scandal din fotbalul românesc, acela al dosarelor de la DNA, care au la baza deturnarea de fonduri din transferurile de jucatori în strainatate.
Se pare ca visul împlinit de a ajunge în competitiile europene de top are doua taisuri.
Dupa zece ani în care echipele de club au avut prestatii mediocre prin Cupa UEFA si au lipsit cu desavârsire din Liga Campionilor, se parea ca lucrurile vor intra pe un fagas bun. Rapidul chiar a ajuns în sferturile Cupei UEFA, acolo unde avea sa fie eliminata de Steaua, care la rândul ei era trimisa acasa dupa semifinale. Prezenta Stelei în ultimii doi ani în Liga Campionilor a adus însa un miraj ce a luat mintile tuturor conducatorilor din fotbal, campionatul intern devenind un adevarat câmp de batalie.
În retur, vom asista la o competitie pe viata si pe moarte, iar, comparând cu turneul de tenis Australian Open ce tocmai s-a încheiat, putem spune ca fiecare meci de fotbal va fi ca un match point pentru câstigarea Ligii I.
Indiferent de cine va prelua Rapidul, un lucru este cert: noul patron va avea de întâmpinat niste presiuni imense, pe toate planurile. Faptul ca Rapid are înca sanse de a câstiga campionatul presupune o buna gestionare, care sa fie compatibila cu modul în care se obtine performanta în competitia interna, deoarece locul întâi duce direct în grupele Ligii Campionilor. Oricum, o gestionare mai buna decât în perioada Copos, unde Rapidul era anual favorita la titlu, dar nu l-a câstigat decât de doua ori.
Orice mutare gresita va avea un ecou dublu, deoarece, în afara pierderilor cauzate de eventualitatea ratarii vreunui obiectiv, noul patron va întâmpina si furia suporterilor din Giulesti, care, pe cât de frumos anima tribunele la meciurile Rapidului, pe atât de virulent reactioneaza la adresa conducerii, de câte ori au ocazia.
Intră acum și în grupul de