Intră acum și în grupul de
Proiecte în valoare de 10 milioane de euro pentru dezvoltarea orașului sunt blocate din cauza contestațiilor, a declarat, miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu, enumerând printre licitațiile blocate cea de realizare a unui studiu pentru achiziția de autobuze electrice, de amenajare a zonei de agrement, de realizarea de parcări sau de modernizare a unor străzi.
Edilul-șef a arătat în cadrul unei conferințe de presă că noua lege a achizițiilor publice are acum trei etape intermediare de comunicare, iar la fiecare astfel de etapă se pot depune contestații.
„Se pot face acum contestații de trei ori mai multe”, a spus primarul, care consideră că situația trebuie reglementată astfel încât să nu fie blocate investițiile.
El a mai arătat că și obligația de a împărți în loturi o licitație generează probleme și mărește posibilitățile de contestare.
Lungu a exemplificat cu licitația pentru achiziția de autoutilitare electrice pentru municipalitate și construcția de puncte de încărcare care a fost separată în două loturi, cea pentru achiziția de autoutilitare și cea pentru punctele de încărcare. El a spus că dacă se achiziționează autoutilitarele electrice și licitația pentru punctele de încărcare este contestată și se amână punerea în execuție a lucrărilor, degeaba are autoutilitarele electrice.
Intră acum și în grupul de