Porsche Panamera în valoare de 117.000 euro căutat de autoritățile din Estonia, depistat în Vama Siret


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii de frontieră suceveni din cadrul P.T.F. Siret au indisponibilizat un autoturism marca Porsche Panamera, în valoare de 117.000 euro, care figura în bazele de date ca fiind căutat de către autorităţile din Estonia.

Porsche Vama  (2)

Astfel, potrivit Poliției de Frontieră Suceava, un cetățean estonian Vassili Z, în vârstă de 45 de ani, a încercat să intre vineri în România prinb Vama Siret conducând un autoturism marca Porsche Panamera, fabricat în 2016, înmatriculat în Estonia, fiind însoțit de către doi bărbaţi şi anume R. Kristjan de 33 de ani şi P. Armas de 35 de ani, tot din Estonia.

Cu ocazia formalităţilor specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat un control asupra mașinii, ocazie cu care au constatat că certificatului de înmatriculare nu prezintă elementele de formă şi fond ale unui document autentic, fapt pentru care s-a trecut la efectuarea unor verificări suplimentare și s-a constatat că certificatul de înmatriculare este un fals total.

Mai mult,  în urma verificărilor în bazele de date s-a mai constatat că în aceeaşi zi a fost introdusă o alertă de către autorităţile din Estonia, cu privire la  autoturismul respectiv, având ca obiect infracţiunea de înşelăciune.Porsche Vama  (4)

În acest caz se efectuează cercetări pentru tăinuire și uz de fals, iar autoturismul în valoare de 117.000 euro a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.


Intră acum și în grupul de