Intră acum și în grupul de
Pâna la mijlocul acestei luni ISJ Suceava mai asteapta propuneri la proiectul legilor educatiei din partea cadrelor didactice din judet, altele decât cele exprimate cu prilejul dezbaterilor din teritoriu, a mentionat marti, seful ISI Suceava, Petru Carcalete. Acesta a adaugat ca va face apoi o sinteza cu propunerile din teritoriu si le va trimite MECT pe 16 februarie.
Petru Carcalete a mai spus ca la dezbaterea de saptamâna trecuta la care a participat secretarul de stat MECT Zvetlana Preoteasa aceasta nu a adus „nimic nou”: „În sala nu a facut altceva decât sa prezinte acest proiect de lege, iar în momentul discutiilor a parasit sala, spunând ca are conferinta de presa la PNL”. Inspectorul general al IJS a mai spus ca, înaintea dezbaterilor de la Scoala Filadelfia din Suceava, Zvetlana Preoteasa a fost invitata la sediul ISJ, la ora 9, conform programului, dar a refuzat „motivând ca nu am asteptat-o la intrarea în judet”.
În judetul Suceava s-au desfasurat dezbateri privind noile proiecte de lege, pe zone, printre propunerile profesorilor suceveni fiind finantarea unitara din surse guvernamentale, ramânerea clasei a IX-a la liceu, iar a clasei pregatitoare la învatamântul preprimar, organizarea admiterii în liceu doar pe baza unui examen la nivelul scolii, fara repartizare computerizata.
Zvetlana Preoteasa, a precizat la dezbaterea organizata la nivelul judetului, pe data de 30 ianuarie ca toate propunerile venite din judete vor fi studiate pe îndelete, remarcând ca cele prezentate de Petru Carcalete au fost „fluturate” si „mie nu îmi place sa fie fluturate”, si ca vor fi luate în considerare acelea care se regasesc constant în mai multe judete.
Intră acum și în grupul de