Prefectul de Suceava verifica legalitatea cu care s-a aprobat bugetul judetului


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a anuntat, marti, ca exista unele semne de întrebare privind legalitatea aprobarii bugetului judetului Suceava pentru anul 2008 aratând ca sumele ar fi fost alocate fara respectarea criteriilor stabilite, motiv pentru care se verifica legalitatea adoptarii acestui buget. Prefectul Onofrei a spus într-o conferinta de presa ca s-au iscat discutii privind modul în care s-a adoptat bugetul pe anul 2008 a Consiliului Judetean Suceava si a repartizarii sumelor de echilibrare a bugetelor localitatilor.

„Suntem în corespondenta cu Consiliul Judetean pentru ca exista indicii ca nu s-au respectat conditiile legale”, a spus prefectul de Suceava. Acesta a spus ca unul din criteriile importante în baza carora s-au alocat sumele pentru localitati, cel al gradului de încasare a sumelor la bugetele locale, ar fi fost încalcat întrucât datele Directiei Generale a Finantelor Publice Suceava nu coincid cu cele prezentate în Consiliul Judetean.

„Daca datele în baza carora s-au facut calculele sunt eronate atunci Consiliul Judetean nu a respectat acest criteriu”, a spus prefectul de Suceava.

Acesta considera ca era obligatoriu ca orasele nou înfiintate sa beneficieze de sume mai mari aratând ca sunt comune ce beneficiaza de fonduri mai mari decât orasele.

„Foarte multe primarii au bani în fondul de rulment, dar de acest fapt nu s-a tinut cont”, a spus Orest Onofrei.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a aratat ca sunt verificate mai multe aspecte privind legalitatea aprobarii bugetului judetului apreciind ca nu a fost respectat nici un criteriu pentru alocarea de fonduri. „Singurul criteriu respectat a fost ca nu a existat nici un criteriu”, a mai spus Orest Onofrei.

Prefectul de Suceava a respins, totodata, acuzatiile aduse de presedintele PSD si al CJ Suceava, Gavril Mîrza, care a spus ca Guvernul a alocat, prin Hotarâri de Guvern, fonduri în special pentru localitati conduse de primari de aceeasi culoare politica.

„Guvernul a alocat bani pentru nevoile tuturor localitatilor din judet fara sa tina cont de culoarea politica a primarilor. Doar în cursul anului 2007 au fost alocati 974 de miliarde de lei în plus, pentru 90 de localitati din judet, iar numai printr-o singura Hotarâre de Guvern au fost dati 168 de miliarde de lei vechi pentru 80 de localitati”, a spus prefectul de Suceava.

Pe de alta parte, presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gavril Mîrza, a declarat ca prefectul poate verifica doar legalitatea acestui act si nu modul de distribuire a sumelor de bani.

„Nimeni nu poate cenzura votul sau opinia consilierilor judeteni”, a spus Gavril Mîrza care a aratat ca bugetul a fost votat de 31 din cei 36 de consilieri judeteni, iar legislatia nu prevede criterii în alocarea fondurilor.

Acesta a apreciat ca în acest caz prefectul de Suceava „s-a pliat pe pozitia PDL”.

„Eu nu am avut ce reprosa prefectului pâna acum, dar de aceasta data lucrurile merg mai departe decât normalul”, a spus Mîrza.

El a mai aratat ca Onofrei nu a discutat cu el sau cu membrii comisiei de buget-finante din CJ  despre aceasta situatie si ca a constatat ca dialogul se poarta prin presa. 


Intră acum și în grupul de