Obiectivele Guvernului pentru anul 2008


Intră acum și în grupul de

Obiectivele Guvernului pentru anul 2008 sunt continuarea cresterii economice peste media europeana, controlul inflatiei si reducerea deficitului bugetar, a declarat premierul Calin Popescu-Tariceanu. Potrivit unui comunicat al Biroului de presa al Guvernului, seful Executivului s-a întâlnit marti, la Palatul Victoria, cu guvernatorul Bancii Nationale a României, Mugur Isarescu, si ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, pentru a discuta corelarea politicilor guvernamentale cu cele ale BNR, în privinta asigurarii stabilitatii, predictibilitatii si cresterii economiei românesti în contextul crizei economice mondiale.

„Interesul nostru este sa avem o coordonare a actiunilor Executivului cu cele ale Bancii Nationale în asa fel încât echilibrele macro-economice sa fie pastrate si sa putem continua aceasta tendinta pozitiva a economiei românesti, care se gaseste în al 8 an de crestere consecutiva, pentru ca este singura sansa de a diminua decalajele care ne separa de celelalte tari ale UE. Cresterea economica este singura solutie pentru sporirea bunastarii fiecarui cetatean”, a afirmat primul-ministru.

Seful executivului a precizat ca politicile bugetare în 2008 vor fi caracterizate de prudenta. „Nu putem sa controlam si nici nu ne propunem sa controlam preturile în agricultura, este o piata libera, iar preturile la produsele energetice la fel, depind de evolutiile pe plan mondial. De aceea, pentru anul 2008 ne propunem, Guvernul în coordonare cu Banca Nationala,  sa adoptam o serie de politici extrem de prudente”, a declarat primul-ministru.

Din categoria politicilor prudente ale Guvernului pentru 2008, seful Executivului a mentionat cresterile de salarii care nu se vor situa peste nivelul de crestere a productivitatii. Cresterile salariale se vor face în asa fel, încât sa se evite cresterea inflatiei. „Inflatia loveste categoriile cele mai defavorizate.  Si acest lucru dorim sa îl evitam”, a declarat premierul Tariceanu.

În cadrul politicii de sprijinire a populatiei cu venituri reduse si pentru a compensa majorarile preturilor pentru gazele naturale, primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu a amintit ca Guvernul a decis saptamâna trecuta majorarea subventiilor pentru persoanele al caror venit lunar pe membru de familie nu depaseste 615, a mai anuntat seful Executivului.

Conform Memorandum-ului aprobat de Guvern, saptamâna trecuta, privind  nivelul de crestere a salariilor pentru 2008, vor fi majorari salariale mai importante – dar care nu vor depasi 11% – în sectoarele ramase în urma, precum Sanatatea si Educatia. În schimb, la jumatatea acestui nivel se vor situa majorarile din domeniile Apararii si Ordinii Publice iar salariile diplomatilor vor ramâne la nivelul actual.

Tinta pentru deficitul bugetar este ca acesta sa nu depaseasca 3%, conform criteriilor de la Maastricht, prevederile bugetului pe anul 2008 situându-se sub aceasta limita.  Surplusul de venituri la buget pe anul 2008, predictibil dupa evolutiile din luna ianuarie, nu va fi utilizat pentru majorarea cheltuielilor, ci în scopul reducerii deficitului bugetar.

„Este un an care necesita o prudenta mai mare decât un an obisnuit datorita acestei crize financiare la nivel mondial si care are si repercusiuni asupra economiilor”,  a declarat premierul, aratând ca în Uniunea Europeana se asteapta o diminuare a nivelului cresterii economice pentru 2008.

La reuniunea de astazi au mai fost analizate câteva din masurile de reducere a cheltuielilor bugetare pentru anul în curs.

„Am hotarât ca anul acesta sa punem o limita clara în privinta dotarilor cu autoturisme, mobilier si sedii la ordonatorii principali de credit”, a precizat premierul Tariceanu.

De asemenea, primul-ministru considera necesara o discutie cu reprezentantii administratiei locale, pe tema reducerii cheltuielilor. „Constatam ca la nivelul administratiei locale este o frenezie a cheltuielilor necontrolate si acest lucru ne creeaza anumite preocupari si va trebui sa avem o discutie cu asociatiile reprezentative ale administratiei locale pentru a pune ordine în acest domeniu”, a spus premierul Tariceanu.

La rândul sau, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a reiterat cele exprimate de seful Guvernului, precizând ca politica MEF va fi definita de trei cuvinte cheie: „prudenta, eficienta, predictibilitate”.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, s-a referit la importanta coerentei unui mix de politici economice comune ale Guvernului si BNR si a salutat angajamentul Executivului de a face toate eforturile pentru ca politica salariala sa fie una rationala.


Intră acum și în grupul de