Un incendiu provocat de un conductor electric defect a cuprins trei gospodării din Mălini. Intervenția pompierilor a durat șase ore!


Intră acum și în grupul de

Trei gospodării din comuna suceveană Mălini au fost afectate de un incendiu izbucnit joi după-amiază, de la un conductor electric defect.

incendiu-malini

Potrivit purtătoruui de cuvânt al ISU ”Bucovina” Suceava, plt adj. Alin Găleată, pompierii militari de la Detaşamentul Fălticeni, au fost anunţaţi joi despre izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din satul Pâraie, comuna Mălini.

Salvatorii s-au deplasat la locul intervenţiei cu trei autospeciale de apă şi spumă. În sprijinul acestora au mai ajuns o autospecială de la S.V.S.U. Mălini şi două autospeciale de la S.V.S.U. Cornu Luncii.

”La sosirea echipajelor incendiul se manifesta cu flacără şi mari degajări de fum la două gospodării învecinate, cu pericol de propagare la o a treia gospodărie. Ardeau acoperişurile din lemn acoperite cu azbociment de la două depozite de furaje şi grajduri de animale, un garaj cu o maşină aflată în interior, o bucătărie de vară şi o parte din acoperişul depozitului de furaje de la a treia gospodărie”, a arătat Găleată.

El a precizat că militarii au salvat două case de locuit, două bovine, două cabaline, patru porcine şi bunuri casnice.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a mai menționat că incendiul, anunțat prin 112 la ora 14:04,  a fost lichidat la ora 20:20, cauza probabilă de incendiu fiind efectul termic al curentului electric produs la un conductor electric defect.

 


Intră acum și în grupul de