Intră acum și în grupul de
Meciul dintre Steaua Bucuresti si CFR Cluj pare ca a început deja deoarece oficialii celor doua cluburi au dat drumul înca de pe acum la tirul verbal, lucru ce se întâmpla mereu înaintea unei partide cu miza mare.
Daca echipele vor mai avea de asteptat pâna pe 2 martie 2008, data la care se va juca derbiul din Ghencea, oficialii cluburilor respective nu contenesc în declaratii care mai de care mai fastuoase. Pe primul loc la capitolul exprimare a parerilor este, ca de obicei, patronul stelist Gigi Becali. Mai nou, în loc sa-si apere echipa si sa o preaslaveasca cum face de fiecare data, el a explicat ce se va întâmpla cu principalii rivali din campionat, exersându-si astfel calitatile de oracol.
“Practic, orice rezultat ne pastreaza ca favoriti. Daca vom câstiga, suntem campioni. Egalul e foarte bun. Iar daca pierdem, putem discuta despre o competitie mai strânsa, dar tot noi iesim primii! Batem CFR si garantez ca o sa câstigam campionatul. Steaua va lua titlul în acest sezon, iar daca clujenii se vor clasa pe locul trei, pot fi multumiti, pentru ca lor le ajunge sa joace în Cupa UEFA. Nu au ei ce sa caute în Liga Campionilor, acolo unde se joaca într-un ritm infernal. O sa vedeti la finalul campionatului ca mergem din nou în Champions League de pe primul loc”, a declarat Becali.
Nu stim daca patronul Stelei este atât de sigur pe el de deznodamântul returului deoarece crede pe deplin în fortele echipei sale sau daca are deja aranjate niste “butoane”, cert este ca vom avea nu numai un meci tare între Steaua si CFR Cluj, ci un întreg retur de foc. În schimb, ceilalti oficiali ai clubului din Ghencea au fost mai rezervati în declaratii, Adrian Ilie si Valeriu Argaseala precizând: “Campionatul se joaca, dar pentru asta trebuie sa batem la Iasi si apoi sa învingem CFR-ul în Ghencea. Pentru noi, Steaua – CFR este o partida importanta. Sunt sigur ca vom câstiga meciul direct”.
Intră acum și în grupul de