Intră acum și în grupul de
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna suceveană Udești, a fost rănit grav, după ce s-a izbit cu mașina într-un cap de podeț.
Accidentul a avut loc, duminică seară, pe DJ 208A, în comuna Ipotești.
”În timp ce conducea autoturismul pe DJ 208A, în comuna Ipotești, un tânăr de 20 de ani, din comuna Udeşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune frontală cu un cap de podeţ.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto și rănirea ușoară a unei tinere de 17 ani, din municipiul Suceava, pasageră în autoturism”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Potrivit sursei citate, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de