Doi tineri au cheltuit în două zile 6.800 de lei din cei circa 92.000 de lei pe care i-au furat din casa unui sucevean


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 31 de ani și prietena lui de 32 de ani au furat circa 92.000 de lei din locuința unui sucevean și au cheltuit în două zile 6.800 de lei până când au fost prinși și reținuți.

Sursa foto: radiohot.ro
Sursa foto: radiohot.ro

Potrivit cercetărilor polițiștilor, sâmbătă seara, un sucevean de 31 de ani, prietena lui de 32 de ani din Neamți și fiica acesteia, au fost lăsate singure în locuința unui vecin, de 53 de ani, care a plecat la sărbătorirea unei zile de naștere.

Cei trei urmau să se uite la televizor și să-și facă de mâncare în locuința vecinului care, atunci când s-a întors acasă, a constatat că ușa nu este încuiată și imediat a mers la dulapul unde își ținea banii și a constatat că i-au dispărut 80.000 lei, 1.900 lire englezeşti şi 550 euro.

El a mers la vecin, dar nu l-a găsit acasă și bănuind că acesta este cel care i-a furat banii l-a căutat prin oraș și în cursul zilei de duminică, iar luni s-a dus la Poliție să reclame furtul.

În urma cercetărilor, marți au fost identificați cei doi suspecți care au recunoscut furtul și au restituit mare parte din suma furată, rămânând de recuperat suma de 6.888 lei, pe care cei doi, au cheltuit-o.

Cei doi au fost reţinuţi preventiv pentru 24 de ore şi încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, iar ulterior au fost puși în libertate sub control judiciar fiind cercetați pentru furt calificat.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de