Intră acum și în grupul de
Mult asteptatul amical de sâmbata dintre Cetatea Suceava si Ceahlaul Piatra Neamt a fost anulat. Desi cu o seara înainte, presedintele Consiliului de Administratie a clubului nemtean, Viorel Mestecaneanu, confirma prezenta echipei antrenate de Viorel Hizo pe Areni, lucrurile au luat o întorsatura neasteptata în dimineata jocului, oficialii de sub Pietricica anuntând gruparea suceveana ca renunta la disputarea partidei din pricina conditiilor meteo.
“Este o lipsa de respect din partea domnului Hizo si a celor de la Ceahlaul la adresa clubului Cetatea Suceava. Chiar daca sunt mai tânar decât dumnealui, din postura de antrenor, eu nu mi-as permite sa fac un asemenea gest. Meciul se putea disputa în conditii acceptabile, mai ales ca organizatorii au facut eforturi deosebite în acest sens. Ar fi trebuit sa ne anunte din timp asupra deciziei, deoarece ne-am facut un program de pregatire si vrem sa-l respectam. De altfel, în partida de la Târgu Neamt, am menajat câtiva jucatori de baza tocmai în ideea disputarii amicalului de sâmbata”, a declarat, la auzul vestii, vizibil nemultumit, tehnicianul Cetatii, Marian Pana.
Formatia suceveana nu este la prima patanie de acest gen. Nu mai departe de sfârsitul lunii ianuarie, FCM Bacau a contramandat amicalul pe la care trebuia sa-l dispute în compania Cetatii în cantonamentul de la Vatra Dornei.
Intră acum și în grupul de