Peste 350 de candidaţi au rămas în cursa pentru ocuparea posturilor vacante de ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră din cadrul ITPF Sighetu-Marmaţiei


Intră acum și în grupul de

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației a inițiat, începând cu data de 27 septembrie 2016,  procedurile de ocupare, prin concurs, a unor posturi vacante de ofițeri şi agenți de poliție în vederea completării deficitului existent la nivelul instituţiei.

frontiera politie

Purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei, inspectorul principal de poliţie, Radu Lungu, a precizat într-un comunicat de presă că pentru ocuparea, prin încadrare directă, a 100 posturi vacante de agenţi de poliţie prevăzute la Compartimentele Ture Serviciu, s-au înscris 770 de candidaţi care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice şi cerinţele pentru ocuparea posturilor vacante, prevăzute în cadrul Inspectoratului Teritorial al Polţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.

Lungu a spus că din numărul total de înscrişi, un număr de 608 candidaţi s-au prezentat pentru a susține testarea psihologică, iar în urma testării 345 au fost declarați apți.

Totodată, pentru locurile de ofiţeri şi agenţi specialişti s-au înscris 14 candidaţi, dintre care 13 s-au prezentat la testarea psihologică, 11 persoane fiind declarate apte, a precizat inspectorul principal de poliţie Radu Lungu.

El a spus că toţi candidaţii care au trecut testul psihologic se vor prezenta la sediul unității, pentru a le fi eliberate trimiterile pentru întocmirea fişei medicale-tip de încadrare în M.A.I.

“Această activitate, care presupune completarea deficitului existent la nivelul P.F.R., se înscrie în obiectivele instituţiei de creştere a capacităţii de acţiune la nivelul structurilor teritoriale şi, implicit, întărirea componentei operative a Poliţiei de Frontieră”, a mai spus Lungu.

Lista candidaţilor declaraţi apt psihologic, informaţii complete privind desfăşurarea celorlalte probe de concurs şi criterii de departajare, tematica şi bibliografia necesare susţinerii concursului/examenului sunt postate pe pagina de internet a Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, www.ijpfmm.ro, precum şi la avizierul unităţii.

 


Intră acum și în grupul de