Intră acum și în grupul de
La sediul Ministerului Internelor si Reformei Administrative, a avut loc reuniunea Comisiei Nationale de Auto-evaluare Schengen (CNAS), se precizeaza într-un comunicat al Biroului de presa al Guvernului. Aceasta reuniune este a patra de la înfiintarea acestui organism si prima organizata în anul 2008
Întâlnirea a fost coordonata de presedintele executiv al CNAS, chestor principal Vasile Gabriel Nita – secretar de stat MIRA, la ea participând reprezentanti ai tuturor institutiilor din România cu responsabilitati în domeniul pregatirii tarii noastre pentru aderarea la spatiul Schengen.
Agenda reuniunii a vizat prezentarea Departamentului Schengen, a Declaratiei comune România-Bulgaria privind aderarea la spatiul Schengen, discutarea rapoartelor misiunilor de auto-evaluare desfasurate în 2007 si 2008, adoptarea unor documente privind pregatirea în domeniul Schengen, precum si prezentarea masurilor de remediere a punctelor slabe constatate în cursul misiunilor de auto-evaluare din 2007.
S-a hotarât, de asemenea, organizarea primei misiuni de auto-evaluare în domeniul vizelor, care se va desfasura în colaborare cu reprezentantii Ministerului Afacerilor Externe, la consulatul României de la Moscova.
Misiunile de auto-evaluare au o însemnatate deosebita si permit pregatirea corespunzatoare a institutiilor române în vederea viitoarelor misiuni de evaluare, pe care expertii Uniunii Europene le vor efectua în România.
CNAS este un organism inter-ministerial, care are rolul de a coordona, promova si reprezenta politicile si actiunile de analiza dezvoltate în domeniul implementarii acquis-ului Schengen. Directia Generala Schengen din cadrul Departamentului Schengen asigura secretariatul CNAS.
Declaratia comuna România-Bulgaria, privind aderarea la spatiul Schengen, este un document politic semnat de cei doi ministri de interne la 25 ianuarie 2008, în Slovenia la Brdo, cu ocazia Consiliului Informal JAI. Prin acest document, cele doua state vecine si-au stabilit ca obiectiv comun aderarea la spatiul Schengen în anul 2011.
Intră acum și în grupul de