Intră acum și în grupul de

Echipele de intervenție ale ISU Suceava care au fost trimise spre București în cadrul exercițiului național pentru intervenție la seism au fost întoarse din drum de la Mărășești și Roman, după ce din motive operaționale s-a dispus ca o parte dintre unități să-și continue drumul.

pompieri-interventie-seism-1

În total, spre București au plecat 20 de autospeciale şi 147 de militari din toate subunităţile de pompieri din judeţul Suceava.

Astfel, în cadrul celui mai mare exercițiu de intervenție, membrii Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei şi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au fost informaţi continuu cu privire la forţele şi mijloacele puse în mişcare de către fiecare inspectorat pentru situaţii de urgenţă din ţară şi ritmul de deplasare.

Datele au corespuns cu îndeplinirea baremului de ajungere în bazele de operaţii stabilite.

Din motive operaţionale, s-a ordonat continuarea deplasării doar pentru un număr de unităţi, celelalte, după raportarea poziţiei, fiind întoarse la bază.

Drept urmare, la ordinul primit, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava s-au întors în zona de competenţă, astfel: modulul I – din localitatea Mărăşeşti, modulul II – din localitatea Roman. Reamintim, echipajele pompierilor militari suceveni au fost mobilizate şi au pornit, în două etape, spre municipiul Bucureşti.pompieri-interventie-seism-2

În prima etapă (modulul I), s-a plecat la ora 8:45, cu 7 autospeciale şi 22 de militari, iar în a doua (modulul II), la ora 11:05, cu 13 autospeciale şi 125 de militari.

În cadrul exercițiului ”SEISM 2016” care a simulat un cutremur,  și a fost declanșat de MAI în marți dimineață, la ora 8:04, în sprijinul structurilor de intervenție din Iași și București au fost mobilizate efective suplimentare din județele neafectate, astfel:

–  către județul Iași au fost trimise echipaje din județele Botoșani și Bihor;

– către București au fost dislocate forțe și mijloace din restul județelor și cele ale Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență Ciolpani.pompieri-interventie-seism-4

Misiunile au fost orientate cu prioritate pentru salvarea vieților omenești în paralel cu evaluarea zonelor grav afectate. Astfel, imediat după alertare, în zona București-Ilfov, primele echipaje operative, cu 21 de autospeciale de stingere a incendiilor și ambulantâțe SMURD, au pornit în misiuni de recunoaștere în teren pentru identificarea persoanelor rănite și a clădirilor afectate. De asemenea, în cel mai scurt timp, la sediul ISU BIF a fost convocat Comitetul Municipiului Bucuresti pentru Situații de Urgența pentru evaluarea datelor preliminare și dispunerea de urgență a măsurilor pentru gestionarea situațiilor din teren, informează IGSU.

În această etapă a intervenției, de la nivelul fiecărui județ au fost mobilizați aproximativ 150 de pompieri și câte 20-25 de mijloace tehnice.

În București au fost înființate patru baze de operații unde se vor grupa forțele din teritoriu (Ciolpani, Poligonul de pregătire al pompierilor de la  Cățelu, Romexpo, Școala de Aplicație a Jandarmeriei).

În spitalele din București și Iași a fost declanșat PLANUL ALB, fiind mobilizate ambulanțe de la Serviciile Județene și SMURD. Totodată, peste 100 ambulanțe și 7 ambulanțe private din județele neafectate se deplasează de urgență în zonele afectate de seism.

Pentru asigurarea urgențelor de rutină s-a solicitat alertarea ambulanțelor aparținând societăților private. Se analizează capacitatea de primire și internare în unitățile medicale din București și Iași.pompieri-interventie-seism-3

Potrivit scenariului exercițiului, Spitalul Județean de Urgență Ilfov a fost evacuat.

În zona Chimopar din București este amplasat un punct medical avansat, iar alte două sunt pregătite pentru instalare în locațiile grav afectate.

Conform scenariului, cele mai afectate zone din Capitală sunt Centrul Vechi, zona Băneasa și zona Republica.Primele evaluări arată că numărul răniților este de aproximativ 3.200, iar alte aproximativ 1.500 sunt sinistrate și au nevoie de ajutor.

Aceste date sunt fictive pentru exercițiu, însă se testează capacitatea de cazare pentru sinistrați pe care MDRAP o poate asigura.

În municipiul Iași, conform primelor estimări, în urma cutremurului peste 1.400 au fost rănite, iar circa 350 au rămas fără locuință.

Inspectoratul General de Aviație are pregătite 4 elicoptere de mare capacitate și 7 de tip SMURD.

De asemenea, Ministerul Apărării Naționale are la dispoziție 5 elicoptere amplasate în București, Bacău, Constanța, Câmpia Turzii și Timișoara. Un avion “Spartan” poate fi utilizat pentru misiuni de evacuare medicală.

Poliția Rutieră a asigurat fluidizarea traficului rutier la nivel național pentru optimizarea intervențiilor. Totodată, pentru prevenirea unor situații de urgență, în zonele afectate au fost întrerupte furnizarea serviciilor publice.

Totodată, s-a decis lansarea solicitării pentru sprijin prin Mecanismul European de Protecție Civilă pentru 5 echipe medii de căutare-salvare care vor ajunge pe Aeroportul Băneasa în aproximativ 12 ore.

Acțiunile efectivelor MAI au fost monitorizate și coordonate din Centrul Național pentru Coordonarea și Conducerea Intervenției de la Ciolpani care a fost activat marți dimineață imediat după alarmare, comandantul acțiunii fiind șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat.

 


Intră acum și în grupul de