Intră acum și în grupul de
Peste 12 000 de pachete de ţigări de contrabandă au fost depistate de poliţiştii de frontieră într-un autoturism cu numere de înmatriculare false, ce a fost abandonat de şofer după ce a fost urmărit în trafic aproximativ un kilometru.
Purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, comisarul şef Ilie Poroch Seriţan, a precizat, miercuri, într-un comunicat de presă că poliţiştii de frontieră au depistat în trafic, pe raza localităţii Brodina, un autoturism marca Citroen, despre care existau date că transportă ţigări de contrabandă.
Şoferul autoturismului a refuzat să oprească la semnalele regulamentare efectuate de poliţiştii de frontieră, iar în aceste condiţii s-a procedat la urmărirea maşinii, folosindu-se semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei din dotare.
“După o urmărire de aproximativ 1 km, șoferul a oprit, a abandonat autoturismul şi profitând de întuneric a reuşit să fugă în localitate, sărind gardurile gospodăriilor din apropiere. Maşina era plină cu ţigări de provenienţă ucraineană, fapt pentru care a fost condusă la sediul poliţiei de frontieră, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 12.100 pachete ţigări, marca Marble, de provenienţă ucraineană”, se precizează în comunicatul de presă.
Țigările în valoare de aproximativ 133 100 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 8.000 lei a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Brodina.
În acest caz sunt efectuate, în continuare, cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la final să fie luate toate măsurile legale ce se impun.
Totodată, în timpul verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră s-a constatat că numărul de înmatriculare aplicat pe autoturismul marca Citroen aparține unei alte mașini, fapt pentru care, în cauză se mai efectuează cercetări şi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu număr fals de înmatriculare, se mai arată în comunicatul de presă. (Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de