Intră acum și în grupul de
Ţigări în valoare de aproape 150 000 de lei au fost confiscate, joi, de poliţiştii de frontieră suceveni în cadrul unor acţiuni de combatere a contrabandei cu ţigări.
Un sucevean în vârstă de 18 ani care făcea parte dintr-un grup de persoane ce transporta colete cu ţigări de contrabandă a fost reţinut, joi, de poliţiştii de frontieră şi este cercetat pentru contrabandă în formă agravantă şi trecerea frauduloasă a frontierei, în zona respectivă fiind descoperite 4500 de pachete de ţigări.
Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, comisar şef Ilie Poroch Seriţan, poliţiştii de frontieră de la SPF Izvoarele Sucevei au observat, joi după-amiază, un grup de persoane care se deplasa de la frontiera de stat către interiorul ţării, transportând mai multe colete voluminoase.
Sursa citată precizează că poliţiştii de frontieră i-au somat prin voce pe membrii grupului respectiv, însă aceştia nu s-au supus, încercând să fugă, iar în aceste condiţii poliţiştii de frontieră au tras, conform prevederilor legale în vigoare, trei focuri de avertisment în plan vertical.
În urma acţiunii, poliţiştii de frontieră au reţinut un tânăr în vârstă de 18 de ani, din judeţul Suceava, în acest caz fiind anunţate imediat şi autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentului.
Comisarul şef Ilie Poroch Seriţan a mai precizat că poliţiştii de frontieră au descoperit în zona respectivă patru colete, învelite în folie de culoare neagră, care conţineau 4.500 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
El a spus că Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 45.000 lei a fost reţinută în vederea confiscării, iar tânărul este cercetat pentru contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a se lua măsurile legale care se impun.
Purtătorul de cuvânt al STPF Suceava a menţionat că, în cursul zilei de joi, în urma unei acţiuni desfăşurate de polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Suceava, au fost confiscate alte 9.500 pachete țigări, de diferite mărci, în valoare de 104.500 lei.
“În continuare, polițiștii de frontieră desfășoară activități specifice, în cooperare cu autoritățile de frontieră din Ucraina, în vederea documentării întregii activități infracționale”, mai precizează sursa citată.
(Liliana Bujdei).
Intră acum și în grupul de