Intră acum și în grupul de
În exploataţia din comuna suceveană Zvoriştea, unde s-a înregistrat un focar de rabie la bovină, există suspiciuni de rabie la alte două animale, respectiv la o vacă sacrificată în data de 13 octombrie şi la un viţel care a murit la o zi după declararea focarului, iar numărul persoanelor care au venit în contact cu animalele bolnave sau au consumat carne a crescut de la 13 la 23.
Directorul adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, medicul veterinar Ioan Corduneanu, a declarat, miercuri, că la o exploataţie din comuna suceveană Zvoriştea a fost declarat un focar de rabie la o bovină după ce, în urma analizelor efectuate la Laboratorul DSVSA Suceava pe probele prelevate de la animalul bolnav s-a depistat virusul rabic, diagnosticul de rabie fiind confirmat şi de laboratorul central al ANSVSA.
Corduneanu a spus că în cadrul anchetei epidemiologice s-a constatat că o altă bovină din aceeaşi exploataţie a fost sacrificată în data de 13 octombrie, carnea fiind păstrată de proprietar în congelator, iar un alt viţel a murit, în data de 2 noiembrie, la o zi după ce fusese suspicionată rabia la o altă bovină.
El a precizat că au fost prelevate probe biologice atât de la viţel, cât şi de vaca sacrificată în data de 13 octombrie, iar în urma analizelor efectuate la Laboratorul DSVSA Suceava s-a confirmat prezenţa virusului rabic în ambele cazuri, în prezent, aşteptându-se confirmarea bolii şi de către laboratorul central al ANSVSA.
Medicul veterinar sucevean a mai spus că autorităţile sanitare veterinare sucevene au instituit carantina în exploataţia din comuna suceveană Zvoriştea, încă de confirmarea primului caz de rabie la bovină, iar toate celelalte animalele din gospodărie, inclusiv câinii comunitari din zonă, au fost vaccinate antirabic şi vor fi monitorizate timp de o lună de zile.
Totodată, cadavrele celor două animale, cât şi carnea provenită de la bovina sacrificată în luna octombrie au fost dirijate spre incinerare la o unitate specializată.
Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu a spus că numărul contacţilor cu animalele bolnave din exploataţia din Zvoriştea a ajuns la 23.
Ea a precizat că din totalul contacţilor, 21 de persoane urmează tratament antirabic, din care în cazul a şapte persoane care au venit în contact direct cu probe biologice la risc s-a administrat şi ser antirabic.
Zorescu a menţionat că din cele 21 de persoane aflate în tratament, patru sunt copii, iar doi sunt medici veterinari.
Ea a spus că una din cele 23 de persoane a refuzat tratamentul antirabic dând o declaraţie pe proprie răspundere, iar o altă persoană nu s-a prezentat la spital pentru tratament.
“Toţi pacienţii sunt urmăriţi să vină la rapel, cei 21 aflaţi în tratament antirabic s-au prezentat la datele stabilite conform schemei de tratament”, a mai spus Zorescu.
Directorul adjunct al DSP Suceava a arătat că numărul contacţilor a reieşit în urma efectuării anchetei epidemiologice, constatându-se că 23 de persoane au consumat din carnea provenită de la vaca sacrificată în data de 13 octombrie, alţii au venit şi în contact cu bovina confirmată cu rabie, iar o persoană a participat la încărcarea cadavrului viţelului, care murise în data de 2 noiembrie.
Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, medicul Mihai Ardeleanu, a declarat într-o conferinţă de presă că s-a efectuat tratamentul în această urgenţă care a apărut, în conformitate cu prerogativele de tratament stabilite de profesorul universitar Adrian Streinu-Cercel de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Bucureşti, care a recomandat printr-o adresă că în absenţa cunoaşterii unui risc rabigen pentru fiecare persoană din rândul contacţilor, s-a propus o schemă maximală de tratament, la zilele 0,3,14,21 şi 28 şi 90, schemă care combină recomandările aprobate OMS.
“Această schemă se aplică persoanelor care nu sunt bolnave, dar au intrat în contact cu animalul la care s-a certificat prezenţa virusului rabic, astfel încât aceste persoane să nu ajungă să fie bolnave”, a subliniat Ardeleanu.
Reamintim că fiolele de ser antirabic solicitate de SJU Suceava au fost trimise unităţii spitaliceşti sucevene de Unifarm încă de sâmbătă, serul fiind administrat în cazul a şapte persoane.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de