Intră acum și în grupul de
Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a declarat, luni, că este posibil ca o parte din creditul angajat de județul Suceava pentru proiectul „Utilități și mediu la standarde europene” să fie preluat de Guvern potrivit memoriului înaintat de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Dragu a spus într-o conferință de presă că a discutat subiectul cu președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur și crede că anul viitor ar trebui luată o decizie.
„Este o poveste veche. Am discutat cu domnul președinte Flutur acest subiect. Am acordat și anul acesta sumele de la buget, 4 milioane de euro pentru a ajuta administrația locală, dar poate ar trebui, într-adevăr, la anul luată o măsură, o decizie de finalizare a acestui subiect care trenează de 14 ani. Anul acesta am venit în sprijinul autorităților locale pentru a acoperi sumele ce trebuie plătite”, a spus Anca Dragu.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a cerut ministrului Finanțelor, printr-un memoriu, ca în ceea ce privește creditul pentru partea de rețele de gaze naturale prevăzute în proiectul „Suceava-Utilități și mediu la standarde europene” pentru care CJ Suceava a luat un credit de 86,3 milioane de euro, să fie preluat de Guvern.
El a explicat că rețelele de gaze naturale construite prin proiect au fost transferte gratuit către Transgaz care s-a obligat totodată să continue investițiile din proiect.
Mai multe localități care nu au beneficiat de nici o investiție până acum prin acest proiect, dar care sunt asociate în vederea realizării obiectivelor propuse, sunt obligate să achite rate și dobânzi la credit, iar în fiecare an Guvernul alocă sumele de bani necesare pentru plata acestora.(N.B.)
Intră acum și în grupul de