Intră acum și în grupul de
Trei tineri au fost răniți într-un accident produs la Vadu Moldovei din cauză că o șoferiță din Fălticeni a pierdut controlul volanului pe un carosabil cu zăpadă și mâzgă.
Poliția Suceava a anunțat că marți seara la ora 22.35, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, pe raza localității Vadu Moldovei, datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu mâzgă și zăpadă, o tânără de 20 de ani, din municipiul Fălticeni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara condusă regulamentar de un bărbat de 58 de ani, din județul Iași.
În urma impactului, tânăra de la volan a fost rănită ușor, iar doi pasageri, o tânără de 19 ani și un tânăr de 22 de ani din Fălticeni au fost răniți la rândul lor.
Victimele au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferii au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de