Intră acum și în grupul de
Licitația pentru bicicletele electrice care vor fi folosite de polițiștii locali din municipiul Suceava este în desfășurare, a anunțat, miercuri, primarul Ion Lungu care a menționat că au fost depuse trei oferte, una a fost descalificată și că au rămas în competiție firma Loyal Suceava și Wind Technologies din Brașov.
Bicicletele electrice urmează să fie achiziționate cu fonduri alocate prin programul de cooperare româno-elvețian, care mai prevede și instalarea de sisteme de încărcare care să fie prevăzute cu panouri fotovoltaice.
Bicicletele electrice și sistemul de încărcare sunt achiziționate prin proiectul „Electromobilitate-vehicule electrice pentru o municipalitate verde” depus de Primăria Suceava prin Programul de Cooperare Elvenţiano-Român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse.
Prin același proiect, urmează să fie achiziţionate de vehicule electrice pentru dotarea parcului auto al municipiului Suceava, între care 11 autoturisme, două furgonete, o automăturătoare şi o autocisternă.
Tot prin proiect se vor construi 14 de puncte de încărcare standard şi tot atâtea pentru încărcare rapidă şi se vor amenaja 56 de locuri de parcare pentru vehicule electrice.
Licitația pentru achiziționarea acestor autoutilitare electrice a fost reluată după ce oferta depusă a fost neconformă, a mai spus Ion Lungu. (N.B.)
Intră acum și în grupul de