Intră acum și în grupul de
Pompierii câmpulungeni au avut, joi seară, o intervenție dificilă la stingerea unui incendiu care a cuprins o gospodărie aflată într-o zonă izolată din satul Argel, comuna Moldovița.
Purtătorul de cuvânt al ISU ”Bucovina” Suceava, plt. adj, Alin Găleată, în timp ce militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc lucrau pentru lichidarea incendiului din satul Demăcuşa, au fost înştiinţaţi de către dispecerat despre izbucnirea unui alt incendiu în raionul lor de intervenţie, la o gospodărie din satul Argel, comuna Moldoviţa.
Unul dintre echipajele pompierilor militari, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Moldoviţa şi ai Ocolului Silvic Moldoviţa, s-au deplasat pentru localizarea și lichidarea incendiului, care a izbucnit la gospodăria lui T.C.G.
”La sosirea pompierilor, ardeau două anexe gospodăreşti (o construcţie corp comun, formată dintr-o hală şi o bucătărie de vară, şi o magazie de lemne), existând pericolul de propagare la casa de locuit şi la adăpostul de animale.
Deoarece gospodăria se afla într-o zonă izolată, la care nu se putea ajunge cu autospecialele cu apă şi spumă, pompierii şi voluntarii au fost nevoiţi să se deplaseze cu autoturisme de teren până la locul incendiului.
Pentru stingerea flăcărilor au fost folosite mijloace de primă intervenţie (stingătoare, lopeţi pentru zăpadă şi altele) şi două utilaje forestiere.
Chiar şi în aceste condiţii, incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite, salvându-se casa proprietarului şi adăpostul de animale. Au mai fost salvate trei bovine, o cabalină şi 10 păsări de curte”, a arătat Găleată, precizând că incendiul, anunțat prin 112 la ora 17:10, a fost lichidat la ora 20:45.
”Au ars acoperişul corpului comun pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi, magazia de lemne pe 10 metri pătraţi, circa 6 metri cubi lemn de foc şi două motoscutere. Flăcările au afectat un banzic cu două motoare electrice, unelte de tâmplărie şi ascuţitorie, un motoscuter şi învelitorile din tablă ale acoperişurilor.
Nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra deschisă, provenită de la o afumătorie”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
Intră acum și în grupul de