Intră acum și în grupul de
Un echipaj al Jandarmeriei Suceava a observat, miercuri, în jurul orei 07.30, în zona staţiei pentru mijloacele de transport în comun Cinema din municipiul Suceava, un bărbat care se deplasa în grabă şi care avea asupra sa un bagaj voluminos.
În urma controlului efectuat asupra bagajului acestuia, jandarmii au găsit cantitatea de 314 cutii cu petarde (18.980 bucăţi).
Fiind întrebat cu privire la provenienţa articolelor pirotehnice, bărbatul a afirmat că le-a achiziţionat de la o persoană de cetăţenie ucraineană.
În acest caz au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi infracţiunea de transport, deţinere sau comercializare de materiale pirotehnice de către persoane neautorizate, iar bărbatul şi materialele găsite asupra sa au fost predate serviciului specializat din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava în vederea continuării cercetărilor. (N.B.)
Intră acum și în grupul de