Intră acum și în grupul de
Polițiștii suceveni au reținut, joi seara, un sucevean de 65 de ani care a tamponat două autoturisme la interval scurt de timp și apoi a mers într-un bar refuzând să fie testat privind alcoolemia.
Astfel, miercuri seara la ora 17.53, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că , pe str. 6 Noiembrie din localitate ar fi avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto implicați ar fi sub influența alcoolului.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Moara, un bărbat de 65 de ani, din municipiul Suceava, a acroșat un autoturism, însă nu a oprit, ci și-a continuat deplasarea până în municipiul Suceava, unde, pe strada Mihai Viteazul, a acroșat un alt autoturism parcat și a plecat până pe strada 6 Noiembrie, unde a oprit, a coborât și intrat într-un bar, fiind identificat de polițiști.
Polițiștii i-au solicitat șoferului să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care, a refuzat și deplasarea la spital, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, a bărbatului de 65 de ani, ce a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, ce va fi soluționat procedural.(N.B.)
Intră acum și în grupul de