Intră acum și în grupul de
Poliția Suceava a anunțat, luni, că îl caută pe bărbatul care a distrus semaforul din intersecția Nordic, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă.
Într-un comunicat de presă se arată că Poliţia desfăşoară activităţi de identificare a inculpatului BORDEANU CRISTIAN, de 42 ani, cu domiciliul în municipiul Suceava care se sustrage de la măsura arestării preventive.
Pe numele său, a fost emis mandatul de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pentru comiterea infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, constând în aceea că ”la data de 27.12.2016 (…) fără a deține permis de conducere și având o alcoolemie peste limita legală, a condus autoturismul, pe bulevardul George Enescu (…). Înainte de a ajunge în intersecția cu strada Universității, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în impact cu stâlpul metalic de susținere a semaforului electric amplasat în zona intersecției”.
Persoanele care pot da relații ce pot conduce la identificarea persoanei menționate mai sus, sunt rugați să apeleze nr. de telefon 0230/203165, 0230/203004 sau prin 112, mai arată Poliția Suceava.
La doar câteva ore de la evenimentul provocat de bărbatul căutat acum de Poliție și care a afectat funcționarea sistemului de semaforizare din intersecția Nordic, s-a produs, miercuri dimineața, 28 decembrie, un grav accident în urma căruia două persoane cu vârste de 70 și 74 de ani, pasageri într-un taximetru au murit.
Accidentul s-a produs din cauză că șoferul de taxi a virat la stânga fără să se asigure corespunzător, iar mașina a fost lovită violent de un SUV care era condus cu viteză excesivă.
(N.B.)
Intră acum și în grupul de