Intră acum și în grupul de
Cursurile în grădinițe, școli și liceele din județul Suceava vor fi suspendate luni și marți din cauza condițiilor meteo nefavorabile, a decis, sâmbătă după amiaza, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava.
Potrivit inspectorului general școlar al județului Suceava, Gheorghe Lazăr, CJSU Suceava a decis suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ din județ din cauza în condițiile în care județul se află sub două avertizări cod galben de ger și ninsori viscolite.
Cursurile care nu se vor efectua în zilele de luni și marți vor fi recuperate până la sfârșitul semestrului școlar, conform deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ.
Cursurile Universității „Ștefan cel Mare” se vor relua de luni.
Rectorul USV, prof.univ. dr. Valentin Popa, a declarat că nu s-a luat decizia de suspendare a cursurilor universitare întrucât nu sunt motive.
Prefectura Suceava a transmis un comunicat oficial privind suspendarea cursurilor în școlile din județ.
„Urmare a atenționării meteorologice “cod galben” de vreme geroasă, la sediul Instituției Prefectului – județul Suceava a avut loc astăzi, 7 ianuarie 2017, ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
În vederea prevenirii unor situații deosebite, s-a adoptat Hotărârea nr.1/2017 privind suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza județului în zilele de 9 și 10 ianuarie 2017.
Acest aspect a fost transmis tuturor primăriilor de la nivelul județului, în vederea luării măsurilor ce se impun.”, se arată în comunicat.
Intră acum și în grupul de