Intră acum și în grupul de
Pentru finalizarea completă a lucrărilor la primul tronson al pârtiei de schi din Masivul Rarău, în lungime de 3 kilometri, mai e nevoie de suma de 8 milioane de lei, a declarat, vineri, primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, arătând că Ministerul Turismului a solicitat primăriei câmpulungene să transmită suma exactă necesară pentru finalizarea acestui tronson în vederea profilării bugetului.
Potrivit lui Negură, Guvernul trebuie să aloce 8 milioane de lei pentru terminarea primului tronson al pârtiei, până în prezent fiind făcute lucrări de 14 milioane de euro, din care în ultimul trimestru al anului trecut, de 3,3 milioane de euro.
Edilul-șef câmpulungean a explicat că mai sunt de asfaltat parcările, de finalizat lacul de acumulare pentru asigurarea apei necesare pentru zăpada artificială, de montat stâlpii de iluminat și tunurile de zăpadă, dar și de stopat o alunecare de teren de la mijlocul pârtiei.
Mihăiță Negură a mai precizat că pentru cel de-al doilea tronson al pârtiei, de 1,4 kilometri, finanțarea necesară e de șase milioane de euro, dar că va trebui mai întâi ca zona respectivă să fie scoasă din aria protejată.
„Cu voință politică se poate rezolva”, a spus primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc care a menționat că va trebui modificată legislația în condițiile în care sunt mai multe zone în care nu se pot face investiții pentru că au fost incluse, greșit, în arii protejate.
Lucrările la pârtia de schi din Câmpulung Moldovenesc ar fi trebuit finalizate la sfârşitul anului 2012, dar au fost sistate din lipsa finanţării, după ce s-a executat peste 80 la sută din proiect şi s-au achitat zece milioane de euro pentru lucrările executate până la jumătatea anului 2012.
În septembrie 2016 lucrările au fost reluate, fiind asigurată din partea Autorității Naționale pentru Turism o finanțare de 4 milioane de euro, iar gradul de execuție este acum de 95 la sută.
Traseul pârtiei de schi se va desfăşura începând de la cota 1.564 metri pe o distanţă de 4.200 de metri, până la cota 765 de metri, pe două tronsoane continue, separate doar de gradul de dificultate şi de staţiile de telegondolă.
Lăţimea pârtiei variază între 27 de metri la cota de plecare şi ajunge până la 86 de metri în preajma staţiei intermediare a telegondolei.
Transportul pe cablu se va face cu sistem de telegondolă cu opt locuri şi se va desfăşura liniar între zona de plecare a pârtiei de schi şi zona de sosire din partea inferioară. Primul tronson al pârtiei are o lungime de trei kilometri, iar cel de-al doilea tronson, are o lungime de 1,4 kilometri.
Sute de persoane, în special tineri, au participat, în urmă cu un an, în centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc la un miting prin care au solicitat guvernului să aloce fonduri pentru finalizarea pârtiei de schi din Masivul Rarău. (N.B.)
Intră acum și în grupul de