(FOTO) Trei persoane au scăpat cu răni ușoare după ce mașina în care se aflau a căzut de pe un pod de pe DN 17 în apropierea comunei Ilișești


Intră acum și în grupul de

Trei persoane au fost rănite, ușor, marți, după ce mașina în care se aflau a căzut de pe un pod de pe DN 17 în apropierea comunei Ilișești, iar în zonă au intervenit modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava, format din o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD B2 şi o ambulanţă SMURD TIM.

FOTO: ISU ”Bucovina” Suceava

ISU Suceava arată că un autoturism a părăsit carosabilul şi a căzut de pe un pod.

În maşină, erau trei persoane neîncarcerate, conştiente, care au fost monitorizate din punct de vedere medical de către echipajele SMURD.

Salvatorii au luat măsurile specifice de siguranţă şi au acordat primul ajutor medical victimelor.

FOTO: ISU ”Bucovina” Suceava

Un singur rănit, un bărbat în vârstă de 57 de ani, a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare, iar celelalte două persoane au refuzat transportul la spital.

În urma cercetărilor polițiștilor s-a stabilit că un bărbat de 65 de ani din municipiul Suceava, conducea un autoturism dinspre Suceava spre Gura Humorului, iar la un moment dat a depășit un autoturism prin încălcarea marcajului longitudinal continuu, iar la revenirea pe sensul său de mers   a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și a lovit parapetul de protecţie al podului peste pârâul Ilisasca și a căzut de pe pod.

În urma accidentului, un pasager de 57 de ani din comuna Bălăceana a fost rănit și a fost preluat de o ambulanţă S.M.U.R.D. şi transportat la U.P.U. – Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioancel Nou” Suceava unde a fost diagnosticat cu „contuzie umăr stâng” și nu a rămas internat.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În acest caz s-a întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

(N.B.)


Intră acum și în grupul de