Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că va realiza o dezbatere largă pentru bugetul municipiului pentru anul 2017, conform prevederilor legale, dar a menționat că circa 90 la sută din investiții sunt în continuarea celor de anul trecut.
Lungu a estimat că cel mai repede bugetul municipiului ar putea fi aprobat în jurul datei de 15 februarie.
„Depinde de cât de repede se mișcă lucrurile la București cu bugetul de stat”, a spus primarul.
El a menționat că Legea bugetului de stat ar urma să fie trimis spre dezbatere și aprobare în Parlament în data de 25 ianuarie, iar apoi va trebui aprobată și alocarea sumelor defalcate pe localități de Consiliul Județean.
„Nu cred că mai repede de 15 februarie putem aproba bugetul municipalității. Nu este foarte bine. Se întârzie foarte mult lucrările, licitațiile”, a spus primarul.
El a spus că bugetul este atributul primarului care îl prezintă Consiliului Local unde acesta se dezbate și se amendează.
Ion Lungu a spus că în cadrul consultărilor pentru buget va avea discuții cu grupurile politice și că le-a început cu grupul PSD, arătând că cei din PSD au vrut ca bugetul să fie aprobat în urma unui referendum arătând că așa se procedează în Elveția.
„În România nu există acest lucru. Voi respecta dezbaterea publică a bugetului conform legii”, a spus Lungu care a menționat că va consulta directorii de școli, asociațiile de proprietari, oamenii de afaceri și va exista și dezbatere publică.
„Fac apel la grupurile de consilieri să avem un buget echilibrat și realizabil”, și a recunoscut că anul trecut a fost un buget electoral care a fost umflat prin mai multe amendamente ale tuturor grupurilor politice.
El a mai declarat că o parte dintre prioritățile pe care le-a prezentat sunt lucrări în continuare de anul trecut și a subliniat că nu pot fi abandonate aceste lucrări.
„Sper ca să putem reveni la o stare de normalitate. Eu nu-mi propun să intru într-o campanie electorală”, a spus primarul.
În ceea ce privește încasările, Lungu a spus că „semne bune anul are” pentru că în comparație cu 2016, e o creștere de 21,92 la sută la încasări pe primele 9 zile din 2017. (N.B.)
Intră acum și în grupul de