Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 60 de ani, din municipiul Suceava, administrator al unei societăți comerciale din localitate, a sesizat marți, la ora 14.40, prin 112, Poliția comunală Șcheia despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras utilaje textile din sediul firmei și se deplasează cu un atelaj hipo.
Potrivit Poliției Suceava, în urma măsurilor operative întreprinse de poliţişti, atelajul hipo în care se aflau patru tineri cu vârste cuprinde între 15 şi 33 de ani, toți din comuna Șcheia, a fost identificat în trafic, iar în urma controlului, în coșul căruței au fost găsite trei utilaje textile uzate, în valoare de circa 200 lei.
Bunurile au fost ridicate și predate persoanei vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, ce va fi soluționat procedural, mai precizează sursa citată.
Intră acum și în grupul de