Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 34 de ani din comuna suceveană Dornești s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii au găsit în mașina cu care acesta de deplasa aproape 20.000 de bucăţi ţigarete de contrabandă.
Potrivit Poliției Suceava, poliţiştii au continuat şi intensificat activităţile investigative în vederea identificării persoanelor care comercializează, depozitează sau transportă ţigarete de contrabandă şi pentru tragerea la răspundere penală a acestor persoane.
Astfel, în urma unei acţiuni organizate în trafic a fost identificat un autoturism în care erau transportate aproape 20.000 de bucăţi ţigarete de contrabandă. Ţigările au fost confiscate, autoturismul a fost indisponibilizat, iar şoferul s-a ales cu dosar penal.
Luni, la ora 17.50, în urma unei acţiuni organizate în trafic, un echipaj din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală 11 Pojorâta, a oprit pentru control pe raza comunei Pojorâta, în zona unei staţii peco, autoturismul condus de către un bărbat de 34 ani, din comuna Dornești, ocazie cu care s-a constatat că cel în cauză transportă ţigări de contrabandă.
”În interiorul autovehiculului, în portbagaj, în mai multe sacoșe din plastic şi cutii, au fost descoperite un număr de 951 pachete ţigări (19.020 bucăţi ţigarete) toate de provenienţă extracomunitară, cu o valoare de piață de aproximativ de 10.000 lei, ce au fost ridicate în vederea confiscării.
De asemenea, s-a procedat la indisponibilizarea autoturismului în cauză, în valoare de circa 3000 de euro la sediul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Faţă de bărbat s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de „contrabandă”, ce va fi soluționat procedural de polițiștii SPR 11 Pojorâta”, se arată în comunicatul Poliției Suceava
Sursa citată mai precizează că astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse.
Intră acum și în grupul de