Polițiștii suceveni au suspendat 36 de permise de conducere în cadrul unei acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au fost aplicate 532 de sancțiuni, din care aproape 300 pentru viteză


Intră acum și în grupul de

Peste 150 de poliţişti rutieri din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava, împreună cu polițiști rutieri din cadrul polițiilor municipale și orășenești și sprijiniţi de agenții de ordine publică din cadrul secţiilor de poliţie cu sarcini pe linie rutieră, au organizat şi desfăşurat în perioada 28 – 30 ianuarie a.c., o acţiune în vederea creşterii gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice sucevene.

Astfel, toate cele 10 autospeciale dotate cu aparatură radar au fost prezente pe drumurile naţionale şi europene, în special în intervalul orar 08.00 – 13.00 pentru identificarea şoferilor care încalcă regimul legal de viteză.

În partea a doua a zilei, între orele 16.00 – 24.00 poliţiştii au acţionat în special pe drumurile judeţene şi comunale în vederea identificării şoferilor care consumă alcool şi se urcă la volan, punând astfel în pericol siguranţa traficului rutier.

În cadrul acţiunii au fost aplicate 532 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 201.125 lei. Cele mai multe sancţiuni – aproape 300, au fost aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză.

De asemenea, în cadrul acţiunii au fost constatate 10 de infracţiuni – conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, conducere auto neînmatriculat.

Poliţiştii au suspendat 36 de permise de conducere – 10 pentru viteză, 17 pentru consum de băuturi alcoolice, dar şi pentru depăşiri neregulamentare şi  neacordare prioritate.

Pentru neregulile tehnice constatate au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare pentru vehicule.

O atenţie sporită a fost acordată vehiculelor înmatriculate în străinătate, cu precădere în Bulgaria şi Marea Britanie.

Poliția Suceava a prezentat și o situație depistată în cadrul acțiunii.

Astfel, duminică în jurul orei 00:15, un bărbat de 34 ani, din municipiul Vatra Dornei, a condus auto marca Toyota, înmatriculat în Bulgaria, pe strada Dealu Negru din municipiul Vatra Dornei, având permisul de conducere anulat, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a întocmit dosar penal.

Polițiștii suceveni recomandă șoferilor să nu se urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice.

”Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie”, arată sursa citată.

Totodată, sursa citată menționează că poliţiştii vor acţiona în continuare cu fermitate prin dispunerea măsurilor legale , astfel încât cei care încalcă normele rutiere să conştientizeze urmările şi pericolele generate de comportamentul iresponsabil în trafic.

 


Intră acum și în grupul de