FOTO/VIDEO Sucevenii din nou în stradă cu un manechin cu chipul lui Liviu Dragnea îmbrăcat în uniformă de deținut


Intră acum și în grupul de

Sucevenii s-au adunat din nou sâmbătă seara în fața Palatului Administrativ pentru a protesta față de Ordonanța de Urgență privind modificarea Codului Penal și au venit din nou cu vuvuzele, tobe, fluiere, dar și cu un manechin cu chipul președintelui PSD Liviu Dragnea îmbrăcat în uniformă de deținut.

Apariția protestatarului cu manechinul care îl reprezenta pe Liviu Dragnea a produs entuziasm în rândul protestatarilor, iar unii dintre ei și-au făcut selfie cu acesta.

Manifestanții au scandat sloganuri împotriva Guvernului și au cerut abrogarea ordonanței de modificare a Codului Penal.

De remarcat este că între manifestanți a fost și consilierul local liberal Bogdan Bicsi care a distribuit unor participanți mai multe pancarte cu textul „Bucovina cere, fără grațiere”.

Protestatarii au plecat în jurul orei 18.30 pe un marș pe străzile municipiului cerând celor care sunt în case să iasă și să li se alăture.

Manifestanții aveau păreri împărțite dacă vor continua să participe la proteste dacă Guvernul va abroga ordonanța contestată.

Unii spuneau că nu ar mai avea rost protestele și că Guvernul trebuie să-și pună în practică programul de guvernare pentru că au majoritatea în Parlament în timp ce alții consideră că trebuie continuate manifestările până când Guvernul va fi înlocuit.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de