Taxa de salubritate în municipiul Suceava urmează să fie majorată


Intră acum și în grupul de

Taxa de salubritate în municipiul Suceava care este în prezent de 60 de lei pe an pentru fiecare persoană urmează să fie majorată.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că intenționează majorarea acestei taxe pentru susținerea activității de salubrizare din municipiu.

El a spus că municipalitatea are în prezent datorii de circa un milion de euro pentru activitatea de salubrizare din oraș și că pentru ca această activitate să fie prestată corespunzător, la cerințele locuitorilor, ar trebui ca taxa de salubritate să fie majorată.

Primarul a menționat că, în prezent, taxa de salubrizare din municipiu este cea mai mică din zona de nord-est.

El a spus că nu poate estima cu cât va crește taxa de salubritate.

„Dacă dorim un oraș curat, trebuie să și plătim”, a explicat primarul.

Taxa de salubrizare se plăteşte de toţi cei care produc deşeuri menajere şi nemenajere, de cei ce beneficiază de zonele de agrement şi spaţii verzi existente, precum şi de cei ce utilizează drumurile publice pe raza municipiului Suceava. Persoanele fizice care locuiesc pe raza municipiului şi persoanele juridice care au sediul, punct de lucru, sau desfăşoară activităţi economice în municipiul Suceava sunt obligate la plata taxei de salubrizare, conform Hotărârii CL Suceava.


Intră acum și în grupul de