Flutur după declararea localităților Sucevița și Pojorâta ca stațiuni de interes național, respectiv local: Vom promova ca și alte localități să devină stațiuni turistice cum ar fi Mălini, Putna, Cârlibaba sau Mănăstirea Humorului


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a salutat, joi, decizia Guvernului prin care comuna Sucevița a devenit stațiune turistică de interes național, iar comuna Pojorâta a devenit stațiune turistică de interes local.

Flutur a spus că discuțiile privind includerea celor două comune în rândul stațiunilor turistice de interes național, respectiv local, au început de anul trecut.

„Salut decizia Guvernului de a da comunei Sucevița statutul de stațiune de interes național. Avem acum patru stațiuni de interes național în județ după Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului”, a spus Flutur care a adăugat că județul Suceava este în topul județelor cu stațiuni turistice de interes național.

El a salutat și includerea comunei Pojorâta în rândul stațiunilor turistice de interes local.

”Pojorâta merita acest statut”, a spus președintele CJ Suceava.

Flutur a mai declarat că se va acționa în continuare pentru ca alte localități din județ să fie declarate stațiuni turistice între care Mălini, Vama, Cârlibaba, Ciocănești, Mănăstirea Humorului sau Putna.

Guvernul a decis, joi, ca localitatea  Sucevița să fie atestată ca stațiune turistică de interes național.

Prin aceeași hotărâri de Guvern a fost atestată ca stațiune de interes local comuna Pojorâta.

Prin promovarea ca stațiuni turistice de interes național sau local, aceste localități vor avea șanse mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică.

După completările făcute astăzi, în total sunt atestate ca stațiuni turistice de interes național 43 de localități, iar 57 de localități au primit atestatul de stațiuni turistice de interes local.(N.B.)


Intră acum și în grupul de