Intră acum și în grupul de
Consiliul Județean Suceava a prezentat, în acest week-end, destinația turistică Bucovina atât în Italia la târgul de turism din Bergamo cât și la București, la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României.
Astfel, la Bergamo, Vacanța în Bucovina a fost prezentată ca o oportunitate aflată la două ore distanță de Italia, fiind promovat atât turismul de aventură, sub sloganul „Bucovina, adventures in nature”, dar și turismul religios, prin proiectul „Bucovina-The land of monasteries”
La standul Bucovinei din cadrul Târgului Agri Travel and Slow Travel Bergamo, vizitatorii au fost informați privind tradițiile și obiceiurile din Bucovina, meșteșugurile autentice ale artiștilor populari, încondeietori de ouă, li s-au prezentat frumusețea peisajelor, obiectivele turistice aflate în patrimoniu UNESCO, dar și obiective turistice inedite, dar au putut degusta preparate tradiționale bucovinene oferite de Asociația “Produs în Bucovina” şi Vale Putna.
La Târgul de Turism al României, Bucovina a prezentat, în special, programul „Paștele în Bucovina”, dar și celelalte proiecte turistice care se derulează în județ pe parcursul anului.
Totodată, vizitatorii au putut participa la standul Ministerului Turismului din cadrul târgului la sesiuni interactive de încondeiat ouă, expoziţii de icoane pe sticlă, artă populară şi sculptură, iar Suceava a fost repezentată de artistul popular Viorica Flocea din Fundu Moldovei.(N.B.)
sursa foto: Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Suceava
Intră acum și în grupul de