Au început pregătirile pentru reacreditarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava. Coordonatorii secţiilor, serviciilor şi compartimentelor din spital sunt angrenaţi în implementarea procedurilor şi protocoalelor prevăzute de legislaţie


Intră acum și în grupul de

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, medicul Mihai Ardeleanu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă că pregătirile privind reacreditarea spitalului continuă în etape, mai ales că între timp s-au schimbat normele şi s-au mai introdus anumite cerinţe, în paralel cu evaluarea anuală a personalului angajat al unităţii.

La rândul său, directorul medical al SJU Suceava, medicul primar Doina Elena Ganea, că sunt organizate aproape săptămânal întâlniri cu medicii şefi de secţii, coordonatorii serviciilor şi compartimentelor din spital, cu responsabilii de comisii, în vederea implementării, printr-un exerciţiu permanent, a “noii atitudini faţă de proceduri, protocoale, riscuri şi evenimente adverse”.

Ganea a explicat că în această perioadă se face evaluarea implementării procedurilor şi a protocoalelor, evaluarea indicatorilor pe diferite proceduri, iar în paralel urmează să fie revizuite comisiile existente la nivelul spitalului şi analizată şi raportată activitatea lor, fiind preconizată, totodată, şi organizarea Registrului de evaluare a riscurilor pentru fiecare loc de muncă din spital.

“Atenţie pentru orice eveniment advers, care este altceva decât reacţia adversă relaţionată de administrarea unor medicamente sau de efectuarea unei proceduri, care trebuie comunicat către ANCMS, fostul CONAS, pentru că se pot autosesiza pentru evaluare şi monitorizare. Toată lumea trebuie să fie permanent atentă la tot ceea ce se întâmplă şi paraprofesional, nu strict legat de pacient. Nu este simplu, pentru că legislaţia a adus tot felul de noi obligaţii la nivel de medic şi de personal de îngrijire, care se formalizează în foaia de observaţie a pacientului şi care aduc noi responsabilităţi cu care, în general, personalul medico-sanitar se obişnuieşte mai greu”, a spus directorul medical al SJU Suceava.

Reamintim că Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava a primit în anul 2012 nivelul maxim de acreditare după ce, în urma evaluării în vederea acreditării, unitatea spitalicească suceveană a obţinut 98 de puncte din totalul celor 100, iar acreditarea fiind valabilă timp de 5 ani.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de