Rocada intre prefectul si subprefectul de Suceava, dictata de Guvern


Intră acum și în grupul de

Guvernul României a decis miercuri schimbarea prefectului judetului Suceava, Orest Onofrei. În locul sau a fost instalat subprefectul Stefan Alexandru Baisanu, cei doi urmând a face rocada pe functii, ambii fiind membri ai Corpului National de Înalti Functionari Publici. Orest Onofrei a aflat despre decizia Guvernului de la reprezentantii mass-media si a nu a dorit sa comenteze prea mult situatia survenita. Acesta a spus ca decizia Guvernului „nu poate fi comentata si nu poate fi atacata”, rezumându-se sa dea de înteles ca se va supune „ordinelor” primite de la Bucuresti. De altfel, fostul prefect nici nu prea are multe optiuni la dispozitie, Legea dupa care functioneaza institutia prefectului limitând actiunile sale la doua: acceptarea sau demisia. Cea de-a doua varianta ar conduce implicit la pierderea calitatii de înalt functionar public, calitate pe care a câstigat-o cu destul efort si sacrificii personale.

Reamintim ca Orest Onofrei a fost ales în noiembrie 2004 deputat în Parlamentul României, din partea Aliantei D.A., fiind presedinte al PNL Suceava si a renuntat la fotoliu în favoarea celui de prefect, la acea vreme prefectii având posibilitatea sa activeze si în politica. Dupa schimbarea legislatiei în domeniu, Orest Onofrei s-a vazut nevoit sa renunte la a mai face politica si a ramas cu fotoliul de prefect.

Alexandru Baisanu a fost numit subprefect al judetului Suceava, acesta intrând în carti ca urmare a negocierilor care s-au facut ulterior alegerilor generale si în urma carora, PUR (actualmente PC), partid în care era înscris Alexandru Baisanu, a intrat la guvernare.
Acesta a declarat ca nu stie prea multe despre numirea survenita si ca asteapta hârtiile oficiale de la Bucuresti, dupa care va vorbi în noua sa calitate. Noul prefect de Suceava, Stefan Alexandru Baisanu, are 40 de ani, este conferentiar univ. dr. în epistemologie si este absolvent al cursurilor Institutului National de Administratie.
Stefan Alexandru Baisanu fost numit subprefect în 13 ianuarie 2005, provenind la vremea respectiva din PUR, partid din care a demisionat la sfârsitul anului 2005.

Vicepresedintele PSD Suceava, Ovidiu Dontu, candidat pentru functia de primar al Sucevei, a cerut luni, demisia prefectului Orest Onofrei pentru partizanat politic, acuzându-l ca s-a implicat de partea PD-L într-un conflict politic dintre PSD si PD-L, dar si a directorului lui de cabinet, Iuri Costache, aratând ca acesta s-a ocupat în 2004 si se ocupa si în prezent de campania electorala a primarului Ion Lungu din partea PD-L. Acesta considera ca prefectul de Suceava a încalcat echidistanta politica, motiv pentru care trebuie sa fie demis, iar în actualele situatii, nu sunt asigurate conditii echitabile pentru toti candidatii.
Orest Onofrei, a respins marti, într-o conferinta de presa, acuzele aduse de PSD cum ca ar politiza Institutia Prefectului, aratând ca el doreste sa se plaseze în afara jocurilor politice în aceasta perioada preelectorala.

 


Intră acum și în grupul de