Intră acum și în grupul de
Patru focuri de armă au fost trase de polițiștii de frontieră suceveni pentru prinderea unor contrabandiști care au reușit însă să fugă în Ucraina, după ce au abandonat țigări de contrabandă de peste 96.000 de lei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, o patrulă a poliţiei de frontieră de la S.P.F. Brodina a observat, luni, în jurul orei 17.00, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Straja, un grup de persoane care se deplasa de la frontieră spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase.
”Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit, moment în care lucrătorii noștri au executat patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
Nici de această dată persoanele în cauză nu s-au oprit, și profitând de terenul accidentat și zona împădurită, au reușit să se întoarcă pe teritoriul statului vecin.
În cel mai scurt timp au fost anunțate și autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment”, a arătat Ilie Poroch-Serițan.
El a precizat că în zona respectivă, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe colete cu țigări care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 8.800 pachete de țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană.
”Întreaga cantitate de țigări în valoare de 96.800 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare lucrătorii noștri desfășoară activități în vederea documentării întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun”, a mai mențioat purtătorul de cuvânt al STPF Suceava. (Irina Lițu)
Intră acum și în grupul de