Intră acum și în grupul de
Poliţiştii suceveni fost nevoiți să folosească armamentul din dotare pentru a reține contrabandiști de țigări pe raza comunei Brodina, iar unul dintre suspecți a fost rănit la un picior.
Polițștii suceveni au au continuat şi intensificat activităţile investigative în vederea identificării persoanelor care comercializează, depozitează sau transportă ţigarete de contrabandă şi pentru tragerea la răspundere penală a acestor persoane, iar vineri seara, în timp ce acționa pe raza comunei Brodina, o patrulă din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a efectuat semnal regulamentar de oprire la două autoturisme de teren înmatriculate în străinătate, suspecte de contrabandă cu țigări, însă conducătorii acestora nu s-au conformat.
În aceste condiții, polițiștii i-au somat verbal să oprească, dar pentru că nu s-au supus somațiilor, au executat un foc de avertisment în plan vertical cu armamentul din dotare, după care, alte două focuri înspre pneurile unuia dintre autoturisme, moment în care, cei doi conducători auto au oprit și împreună cu un al treilea bărbat au fugit.
Cei doi șoferi auto au fost imobilizați de polițiști, însă pasagerul a încercat să fugă înspre zona împădurită, motiv pentru care, polițiștii l-au somat să se oprească, dar pentru acesta nu s-a supus, au executat un foc de armă în zona picioarelor, reușindu-se imobilizarea acestuia.
Cele trei persoane au fost identificate de polițiști ca fiind un tânăr de 27 de ani, un bărbat de 36 de ani, ambii din comuna Ulma și un bărbat de 32 de ani, din comuna Sucevița.
Întrucât prezenta o plagă împușcată la picior, bărbatul de 36 de ani, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma verificării zonei în care au fost oprite cele două autoturisme de teren, polițiștii au identificat abandonate 14.470 pachete cu țigări, fără banderole fiscale cu o valoare de piață de 145.000 lei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul înmatriculat în străinătate condus de bărbatul de 32 de ani, are atribuite alte plăcuțe cu numărul de înmatriculare.
Suspecții sunt cercetați sub control judiciar pentru contrabandă în formă agravantă și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Intră acum și în grupul de