Vasile Mocanu(PSD): E nevoie de Registrul Spațiilor Verzi în municipiul Suceava ca să nu mai existe posibilitatea de a construi blocuri între blocuri și să se reducă spațiul verde


Intră acum și în grupul de

Liderul grupului PSD din Consiliul Local Suceava, Vasile Mocanu, consideră că este necesar să se realizeze Registrul Spațiilor Verzi ceea ce va conduce la o reglementare mult mai clară a modului în care se pot dezvolta construcții pe spații verzi.

„Nu s-a făcut Registrul Spațiilor Verzi, iar în lipsa acestuia nu avem Planul Urbanistic General actualizat de ani de zile”, a declarat Vasile Mocanu în cadrul emisiunii Exclusiv 90 de minute de la Bucovina TV.

El a adăugat că în lipsa acestui registru se dau aprobări să se mai taie din spații verzi, care, în afară de faptul că strică orașul din punct de vedere urbanistic sunt ilegale.

„Sunt absolut ilegale. Avem în contencios și se va pronunța și instanța pentru că un vot al majorității din ordinul primarului nu are voie să încalce legea. Am sesizat pe subiectul preluării din spațiul verde a unor suprafețe pe clauze de superficii. Nu se pot da superficii înainte de construcții. Superficia o dai, evident, pentru construcții existente pe terenul omului. Noi am dat de 27 de ani superficii la construcții comuniste făcute pe teren proprietate a statului. Vin acum și dau superficii pe spațiul verde”, a spus Mocanu.

El consideră că trebuie mărită suprafața verde a orașului, dar nu prin preluarea parcului Șipote sau a pădurii Zamca, ci prin creșterea suprafeței de spații verzi în alte zone ale municipiului.

Mocanu crede că prin adăugarea celor 156 de hectare solicitate de Primăria Suceava se urmărește creșterea spațiilor verzi pe cap de locuitor doar pentru a se mai aproba noi terase sau construcții care, de fapt, vor reduce spațiul verde.

„Terase și construcții nu înseamnă dezvoltare, ci sunt loc de loisir care se pot face în locurile speciale. Nu între blocuri mai pun un bloc ca să le iau spațiul verde al oamenilor”, a spus consilierul local.

Vasile Mocanu a mai spus că Registrul Spațiilor Verzi este o obligație pentru a proteja mediul.

„Când am Registrul Spațiilor Verzi și fiecare parcelă este identificată, clasată și întabulată, atunci nu mai pot să fac investiții decât cu Planuri Urbanistice de Detaliu foarte bine argumentate și susținute”, a spus liderul grupului PSD din CL Suceava.

El a adăugat că ar trebui mers pe un fir logic privind modul în care au dispărut spațiile verzi din municipiu.

”În 14 ani vedeți toate buticurile și toate spațiile verzi date pentru unele construcții ale cui au fost și faceți niște conexiuni. O să vedeți cum au plecat spațiile verzi”, a mai spus Mocanu. (N.B.)


Intră acum și în grupul de