Intră acum și în grupul de
Primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a declarat că propune spre finanțare mai multe proiecte care să fie incluse în Programul Național de Dezvoltare Locală.
Ursaciuc a declarat pentru News Bucovina că prin PNDL intenționează să promoveze cinci proiecte importante, trei privind infrastructura școlară, incluzând o grădiniță cu program prelungit în zona ANL și una la Voroneț, modernizare străzi, dar și un mall cultural.
Primarul orașului Gura Humorului a explicat că dacă acum e la modă mall-uri comerciale, el propune un mall cultural.
”Este un proiect spectaculos”, a spus Ursaciuc.
El a menționat că acest mall cultural, care include Casa Culturii, Muzeu și Bibliotecă va fi realizat în zona actuală a centrului cultural din oraș prin reamenajarea altor două clădiri, biblioteca și fostul sediu al oficiului de șomaj.
„Din trei clădiri se va realiza o singură structură culturală cu parter, etaj și mansardă, cu legătura între ele făcută la etaj”, a explicat primarul.(N.B.)
Intră acum și în grupul de