Intră acum și în grupul de
Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a dispus, marți, arestarea preventivă a unui tânăr de 21 de ani din Câmpulung Moldovenesc care a condus fără permis un autoturism și a fugit de poliție, intrând apoi într-un gard.
Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au întocmit, marți, un referat cu propunere de arestare preventivă a lui Bogdan Nicolae Pelinari pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.
El este acuzat că vineri, 10 martie 2017, la ora 11:08, a condus autoturismul marca Opel Vectra B Caravan, de culoare gri, cu număr de circulaţie provizoriu, pe str. Calea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, din direcţia centru spre localitatea Pojorâta, iar când i s-a efectuat semnal regulamentar de oprire de către organele de poliţie, acesta nu s-a conformat.
Din acest motiv, s-a procedat la urmărirea sa pe strada Ion Ştefureac, strada Viitorului, strada Mihai Eminescu şi până pe strada Alexandru Ioan Cuza, unde, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând in coliziune cu gardul unei locuinţe.
În urma verificărilor efectuate la faţa locului, s-a constatat faptul că șoferul nu posedă permis de conducere, iar autoturismul pe care îl conducea era neînmatriculat, autorizaţia provizorie de circulaţie fiind valabilă în perioada 23.09.2016- 22.10.2016.
Propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, fiind emis mandat de arestare pe o perioadă de 30 de zile. (N.B.)
Intră acum și în grupul de