Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a salutat, miercuri, acordul parlamentarilor județului Suceava de a susține o lege prin care 161 de hectare de pădure din zona Cetate și zona Zamca să treacă în proprietatea municipiului Suceava.
„Discutăm aici de cele 161,24 de hectare, din care 55,58 ha în zona Șipote-Cetate și 105,72 ha în zona Zamca”, a spus primarul.
Ion Lungu a spus că în urma apelului public făcut la ceremonia învestirii noului prefect de Suceava, Mirela Adomnicăi, are confirmarea de la parlamentarii PSD că vor semna proiectul de lege, că are confirmarea parlamentarilor ALDE, inclusiv comunicatul liderului ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, că are confirmarea parlamentarilor minorităților poloneză și italiană, dar și a parlamentarilor PNL.
El a adăugat că, în aceste condiții, nu mai are rost întâlnirea parlamentarilor de Suceava la Prefectura Suceava pentru a discuta acest subiect și a menționat că a discutat cu prefectul Mirela Adomnicăi despre pașii de făcut.
Ion Lungu a spus că proiectul de lege va fi elaborat de Prefectură și Consiliul Județean cu anexa hotărârii CL Suceava și că speră să fie adoptată în cel mai scurt timp. (Alin Dima)
Intră acum și în grupul de