Echipa suceveana a cucerit doua premii la Concursul International de Film de la Sosnowiec


Intră acum și în grupul de

Suceava a cucerit doua premii la Concursul International de film “Eurocadru – se filmeaza” de la Sosnowiec, Polonia, desfasurat la începutul acestei luni, în cadrul proiectului educativ “Tineretul în actiune”. Grupul sucevean format din elevi si tineri, a participat la festival, în perioada 1-7 aprilie, cu doua filme, unul de prezentare, pentru care au obtinut premiul I, si filmul artistic “Ziua buna se cunoaste de dimineata”, apartinând studentului la regie Dorian Stan, care a luat premiul II. „Sunt rezultate foarte bune, care reflecta faptul ca sucevenii sunt competitivi, desi  s-au aflat la prima participare de acest gen, având în vedere ca au concurat cu alti realizatori de filme din Franta, Germania, Ungaria si Polonia”, a remarcat inspectoarea Tatiana Vântur.   

Echipa care a luat premiul I cu filmul de prezentare a fost în Polonia în perioada 1-7 aprilie si a fost alcatuita din elevii Alexandra Samsonescu  si  Maria Ungureanu,  ambele de la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir”, Larisa Brînza, Alexandru Radu si  Emilian Bogdan Balan, toti de la CN “Petru Rares”, si Florin Foca, de la CN “Mihai Eminescu”, coordonati de profesoarele Sofia Grigoreanu, de la “Stefan cel Mare” si Eugenia Cernica, de la Colegiul Economic. Prof. Grigoreanu a spus ca este un concurs de prestigiu, cu participari serioase, filmul prezentat de echipa germana la editia de anul trecut obtinând Oscar-ul anul acesta, la sectiunea “film strain”.  

Filmul celor 6 a fost difuzat marti la Colegiul National “Mihai Eminescu”, unde au fost prezentate si activitatile din cadrul proiectului. În afara de festivalul de film, elevii au participat si la alte actiuni din cadrul proiectului: ateliere de lucru, activitati legate de arta cuvântului, actorie, montaj si machiaj de film, expozitii, ei prezentând si obiceiurile noastre de Paste. Proiectul a debutat în urma cu un an, datorita relatiilor de înfratire între primaria Suceava si cea din Sosnowiec, când primaria noastra a invitat ISJ sa identifice tinerii preocupati de arta cinematografica, pentru a participa la concurs.


Intră acum și în grupul de